Bancuri

 

O anecdotă este o povestire scurtă care narează un incident interesant sau amuzant, o scurtă poveste a unui eveniment curios. O anecdotă este întotdeauna bazată pe evenimente reale, un incident cu oameni reali cu personaje în locuri reale. În timp ce altele sunt pline de umor, anecdotele nu sunt glume, pentru ca scopul ei principal nu este pur şi simpu de a provoca râsul, dar exprimă un fapt mai general ca nuvela în sine, sau pentru a forma o anumita trăsătură de caracter sau e cu funcţia de o instituţie, astfel încât sa se lipească de esenţa sa. Monologuri scurte care încep cu "Un profesor cere elevilor săi ..." va fi o glumă. Un monolog scurt care începe cu "Odată ce un profesor a cerut Carl Friedrich Gauss..." va fi o anecdotă. O anecdotă este astfel mai aproape de pilda povestirii, personajele himerice şi figuri generice umane, dar se distinge de parabola prin specificul său istoric. O anecdotă nu este o metaforă nici nu are morală, care apare atât in parabolă cât şi în fabulă.

 

Farsa este, la origine, un scurt interludiu comic, introdus în misterele medievale, sau în sens larg în piese cu subiecte grave. Ele şi-au conservat acest nume, (împrumutat de la verbul din limba franceză veche "farcir", a umple, a îndopa un curcan) chiar în momentul când au început să fie reprezentate separat. În franceză cuvântul a intrat din limba latină unde "farcire" avea acelaşi sens.

Farsele conţin elemente specifice teatrului popular. Farsele au legătură cu umorul burlesc, intenţia ei este să smulgă hohote de râs, e o comedie joasă, din registrul clovneriei, comicului bazat pe gag-uri fizice, pălmuieli etc.

Farsa se caracterizează prin acţiuni fizice exagerate şi repetate, exagerare a caracterelor sau situaţiei comice, situaţii absurde sau surprinzătoare. Personaje şi dialogurile au, din aceste motive, un rol mai curând secundar în economia farselor.

În literatura clasică urmele unor farse pot fi descoperite la Plaut şi Aristofan. E foarte greu să descoperi farse autentice, ele au intrat în componeţa altor specii, cum ar fi comediile de moravuri sau intrigă. Primele piese care pot fi caracterizate drept farse autentice au apărut în Franţa Evului mediu. Ele se înrudesc cu alte specii, mai exact cu fabliau şi cu sotie. În Franţa cele mai cunoscute farse medievale sunt:

    Farsa Maestrului Pathelin (aproximativ 1465)
    Farsa lui Cuvier

Farsele se răspândesc mai apoi în teatrul european, trecând prin piesele lui Cristophore Marlowe sau William Shakespeare ca să ajungă la dramaturgi moderni cum ar fi Anton Pavlovici Cehov sau Jean Anouilh.



You are visitor no.

Datenschutzerklärung
Free homepage created with Beep.com website builder
 
The responsible person for the content of this web site is solely
the webmaster of this website, approachable via this form!